Student pentru experimenteSuntem o grupa de studenti cu dorinta de a impartasi toate cunostintele noastre cu voi! Noi va dorim succes la examene:) |
Dragoste & Sex [5] |
Divertisment [121] |
Tehnologie [3] |
Afaceri [2] |
+ 18 [0] |
Orhei [13] |
Noutatile din liceu [19] |
Relatii [4] |
Fitness [11] |
00:50 Bolile mentale au avantajat primii oameni | |
Să fi declanşat un inventator autist revoluţia tehnologică în Epoca de piatră? Oare primii lideri spirituali din istoria umanităţii au fost maniaco-depresivi? Iată două întrebări la care o nouă şi îndrăzneaţă teorie încearcă să răspundă afirmativ.
Tatăl meu aude voci. „Tiddles” întrerupe conversațiile cu interjecții voioase sau expresii vulgare stranii. „Bestia Sângeroasă” este mai sinistru – țipă la tată și îl îndeamnă la acțiuni nepotrivite și inacceptabile din punct de vedere social. Pentru mare parte din viața sa a fost urmărit de aceste voci care l-au împiedicat să aibă o viață normală. Știu cât de istovitoare poate fi o boală mentală, și la ce discriminări poate duce, așa că am un interes aparte în cele ce urmează.
Dovezile arheologice sunt circumstanțiale, dar noi descoperiri din domeniul geneticii vin în sprijinul ideii lui Spikins. S-a dovedit că există anumite gene asociate cu bolile mentale ce au proliferat atunci când societatea umana era în floare, conferind atribute aparent neîmpărtășite de alți oameni. Toate acestea ridică o problemă interesantă, și anume dacă lumea modernă ar trebui să pună mai multă valoare pe oamenii asemenea tatălui meu.
Să luăm ca exemplu tehnica prelucrării uneltelor din piatră – primele au apărut cu în jur de 2,6 milioane de ani în urmă, fiind simple, nefinisate și dezvoltându-se încet. Pentru sute de mii de ani, strămoșii noștri s-au folosit de topoare și sulițe. Apoi, acum aproximativ 100.000 de ani, a existat o revoluție tehnologică, apărând multe unelte noi și sofisticate. „Se remarcă o schimbare bruscă a rapoartelor arheologice, uneltele standard devenind mai bine finisate și mai avansate din punct de vedere tehnologic,” declară Spikins. Spre exemplu, inventarea aruncătoarelor de sulițe, a arcului și a săgeților, a harpoanelor pentru pescuit, a capcanelor și a curselor, le-a permis vânătorilor să se distanțeze de pradă şi deci să vâneze animale mai agresive. | |
|
Всего комментариев: 0 | |