Dacă întrebi oamenii de ce cască, răspunsul tipic va fi ”pentru că sunt obosit”. Dar senzația de somn și plictiseala ar putea să nu fie adevăratele motive pentru care căscăm. Ar putea să fie de fapt o modalitate de a scăpa de aerul cald. Detalii, în articolul care urmează.

Aceasta este descoperirea făcută de cercetătorul Andrew Gallup de la Princeton și de cercetătorul Omar Eldakar de la Universitatea din Arizona. Cei doi au descoperit că frecvența căscatului are legătură cu anotimpul curent și că majoritatea oamenilor cască mai degrabă atunci când temperatura corpului lor este mai mare decât cea a mediului înconjurător. Ei argumentează că această practică este de fapt modul corpurilor noastre de a regla temperatura creierului și că legăturile aparente cu oboseala sau cu plictiseala sunt doar niște coincidențe.

Gallup explică:
”Această descoperire vine în sprijinul ideii că mecanismele care controlează exprimarea căscatului au legătură cu fiziologia termoreglării. În ciuda numeroaselor teorii apărute în ultimele decenii, foarte puține cercetări experimentale au fost făcute pentru a clarifica funcția biologică a căscatului și încă nu există o părere unanim acceptată referitoare la scopul său, nici măcar printre zecile de cercetări care tratează subiectul în prezent.”

”Astfel apare ipoteza răcirii creierului (de termoreglare), care susține faptul că această practică a căscatului este declanșată de creșteri ale temperaturii creierului și că răcirea lui ar fi consecința fiziologică a căscatului. Am participat la un studiu care a confirmat această dinamică, după observarea schimbărilor apărute la nivelul temperaturii creierului în cazul unor șobolani înainte și după ce animalele au căscat. Se presupune că efectul de răcire al căscatului rezultă din creșterea aportului de sânge către creier, cauzat de întinderea maxilarului, precum și din schimbul de căldură (cu aerul ambiental) care însoțește inspirarea profundă.”

”Conform ipotezei răcirii creierului, temperatura aerului ambiental este cea care îi oferă o utilitate căscatului. Astfel, căscatul ar trebui să fie contraproductiv - și, în consecință, suprimat – la temperaturi ambientale egale cu sau mai mari decât cea a corpului, deoarece o inhalare profundă nu ar determina răcirea. Cu alte cuvinte, ar trebui să existe o ”fereastră termală” sau o gamă relativ redusă a temperaturilor ambientale care să determine cele mai mari rate ale căscatului.”

Gallup și Eldakar au verificat această ipoteză măsurând frecvența căscatului la 160 de trecători din Arizona, dintre care optzeci au fost testați vara - când temperatura medie este de 37 ^oC, exact ca temperatura noastră internă - și iarna, când sunt cam 21,6 ^oC. Așa cum explică Gallup, rezultatele au arătat o variație clară determinată de anotimp:

”Studiul nostru a arătat o incidență mai mare a căscatului în timpul sezoanelor când temperatura ambientală era mai scăzută, chiar și după verificarea statistică a unor alți factori, precum umiditatea, timpul petrecut afară și durata somnului din noaptea anterioară. Aproape jumătate dintre oamenii din sesiunea de iarnă au căscat, în comparație cu mai puțin de un sfert din cei testați vara.”

”Mai mult, atunci când am analizat datele pentru fiecare sezon în parte, am observat că această practică a căscatului avea legătură cu durata de timp pe care o persoană o petrecea afară, expusă la condițiile climatice. Acest lucru era adevărat în special pe timpul verii, când proporția persoanelor care căscau scădea semnificativ pe măsură ce timpul petrecut afară înainte de testare creștea. Aproape 40% dintre participanți au căscat în primele cinci minute petrecute afară, dar procentul celor care au căscat vara a scăzut apoi la mai puțin de 10%. Un efect opus a fost observat iarna, însă proporția oamenilor care căscau a crescut doar puțin pentru aceia care au petrecut mai mult de cinci minute afară.”