Ah! Fericirea! Nu este ea oare o culme a starii de multumire, ceea ce omul urmareste dintotdeauna? Cautarea ei este indelungata, anevoioasa, presarata de capcane. In aceasta privinta, o putem numi chiar "blestemata". Si aceasta pentru ca pare deseori atat de greu de atins.
De indata ce avem impresia ca am pus mana pe ea, aceasta ne scapa printre degete; viata ne incearca, reamintindu-ne ca fericirea este foarte fragila. E nestatornica aceasta fericire. Dar, dincolo de acest fapt incontestabil, cine este ea, unde se ascunde si la ce ne putem astepta din partea ei? Iata eternele intrebari pe care fericirea le face sa se nasca.
Dintotdeauna, filosofii, ganditorii, poetii si muritorii de rand au incercat sa ii dea o definitie. Cautarea ei este eterna, universala si continua. De fapt, ce ar insemna viata fara ea, fara macar sa se stie ca exista undeva, fara a spera la ea! Fericirea inseamna, in fond, sa avem putina speranta, caci speranta ne face fericiti, ea aprinde flacara vietii, ea este chiar viata.
Ea este, de fapt, atat de aproape incat tocmai din acest motiv ne este greu sa o vedem; este suficient sa o pierdem pentru o clipa sau sa fim pe punctul de a o pierde, pentru a realiza ca o aveam, ca o tineam in mainile noastre, ca era langa noi. Dar noi nu stiam asta, cautam altundeva, cautam mai bine, cautam mai mult. Astfel prezentul ne scapa, clipa cu clipa, zi de zi. De indata ce intelegem importanta acestui moment care nu se va intoarce niciodata si stim sa ne lasam in voia lui, vom obtine deja o victorie care nu este lipsita de insemnatate. Numai asa viata noastra poate fi implinita si ne putem bucura cu adevarat de ea.
Chiar daca fericirea este in mana noastra, ea este in acelasi timp si pretentioasa. Pentru a ajunge la ea, trebuie sa fim de acord sa ne schimbam mai intai perceptia asupra lucrurilor. Apoi fericirea ne cere adesea sa ne schimbam si noi. Fericirea este, printre altele, foarte strans legata de sistemul nostru de valori; insa unele dintre ele nu se impaca prea bine cu ea.
Atunci cand intampinam greutati ca sa dobandim fericirea, trebuie sa ne invatam sa ne intrebam si sa raspundem sincer cu privire la scara noastra de valori. Spre exemplu, sa nu uitam ca banii nu aduc fericirea. Cei mai bogati oameni din lume va vor spune de nenumarate ori. La fel, puterea suprema, cariera extraordinara. Atunci in ce, unde se ascunde aceasta "blestemata" feiricire? In fond, exista, poate, tot atatea ascunzatori cati oameni exista pe pamant. Fiecare o gaseste asa cum se pricepe. Dar, pentru a ajunge la ea, pentru a strabate drumul pana la ea, exista totusi cateva chei potrivite, pe care este de preferat sa le avem asupra noastra. Fara ele usile nu pot fi deschise. Cu ele, parcursul se face mai usor, ca si cum am fi fost nascuti pentru a intalni fericirea; ca si cum ea ar salaslui, de fapt, aproape pretutindeni.
1. Nu mai faceti comparatii
Ar trebui sa fim atenti, macar o data in viata noastra, la energia pe care o folosim si pe care o pierdem comparandu-ne cu altii. Ne comparam cu rudele noastre, cu prietenii, cu colegii, cu vecinii, chiar si cu dusmanii nostri. Ne comparam si cu noi insine, asa cum eram altadata, cu ceea ce era viata noatra inainte sau dupa un anumit eveniment. Ca si cum ceea ce am fost sau ceea ce sunt ceilalti ar trebui sa influenteze cumva felul nostru de a fi.
Ca si cum ar trebui sa traim toti la fel, sa avem aceleasi ambitii si aceleasi valori. Ca si cum ceilalti ar detine adevarul absolut si ar trebui sa le urmam calea. Asa cum se intampla atunci cand ne privim viata privin mai mult in trecut sau in viitor decat in prezent, tot asa si vesnicele noastre comparatii ne fac sa trecem pe langa viata, pe langa viata noastra.
Iar fericirea noastra, fara nici o indoiala, nu ne va fi niciodata alaturi. Daca vom reusi vreodata sa o gasim, atunci ea va fi chiar inlauntrul nostru.
2. "A fi" mai curand decat "a parea"
Tot mereu comparatia ne amageste si ne pacaleste, oricine am fi, oriunde am fi, pe aceasta planeta din ce in ce mai mica. Si nu ne place sa ne comparam decat cu ceea ce e mai bine, mai mult; atunci, facem in asa fel incatsa avem mai bine si mai mult.
Daca ne-am analiza catusi de putin, ne-am da seama in ce masura acest ritm nebunesc ne face sa trecem pe langa ceea ce este esential. Acceptam sa muncim astfel in mare parte pentru a ne procura toate aceste bunuri care parca ne privesc si ne sfideaza. Dar fericirea trece, intr-o oarecare masura, si prin echilibru. Iar acest consum excesiv ne solicita extrem de mult; el ne face sa depasim orice masura. Pentru a reusi sa avem tot ceea ce ni se ofera, nu vom castiga niciodata suficienti bani.
Dar, pentru a intrezari intr-o buna zi fericirea, trebuie sa intelegem cu orice pret ca traim intr-o lume a iluziei, a amagirii si a simulacrului. Intr-o lume facuta in intregime din societati multinationale ambitioase care sustin ca ne vor fericirea, dar care ne duc cu presul.
3. Sa acceptam ceea ce nu putem schimba
La ce ne-ar putea folosi sa pierdem timpul sperand sa schimbam trecutul? Este clar ca nu putem face absolut nimic in aceasta privinta. Cu toate acestea, o buna parte din viata ne-o pierdem printre amintiri, carora le consacram o parte atat de mare din energia noastra. Mult timp, uneori toata viata, ne intrebam cum ar fi fost viata noastra daca un lucru sau altul nu s-ar fi produs. Deplangem, iar si iar, intamplari care au trecut, regretam, caci am vrea sa fi trait altfel.
Sa lasi trecutului ce-i al trecutului este o regula de aur in materie de fericire. Trebuie sa reusim intr-o zi sa trecem peste toate acestea, sa depasim aceasta bariera care ne tintuieste in trecut si in nefericire. Si singura modelitate de a reusi este sa acceptam faptul ca nu putem schimba nimic in acest sens.
Sa acceptam ceea ce nu putem schimba inseamna si sa-i acceptam pe ceilalti asa cum sunt; sa acceptam faptul ca nu ii vom putea schimba niciodata. Desigur, ii acceptam in masura in care nu ne pun in pericol respectul de sine, partea esentiala, profunda a fiintei noastre. Caci a-i accepta pe ceilalti nu inseamna a accepta sa fim raniti. Daca inacceptabilul nu poate fi schimbat, atunci el poate fi totusi evitat.
4. Fericirea sta in actiune
Contrar a ceea ce se crede de obicei, inactivitatea este cea care conduce inevitabil la stres; activitatea il face sa dispara. Iata deja un punct in plus in favoarea celei care conditioneaza orice realizare. Si pentru ce e facuta viata, daca nu sa ne realizam?
Nu trebuie sa incercam sa repetam episoadele de fericire, ci sa cautam mai degraba sa reinventam fericirea. Ea este schimbatoare, ca si vremurile, ca si orice fiinta care o cauta, schimbatoare si ea. Dar un lucru este sigur, si anume acela ca o vom gasi mai usor prin actiune. Nevoia noastra de a ne realiza, nevoia noastra de a crea, de a ne exprima se manifesta in munca. Aceste nevoi sunt reale, normale si trebuie sa ni le satisfacem din plin pentru a ne implini si pentru a fi fericiti. De fapt, actiunea este cea care da un sens vietii. Prin ea ne indeplinim misiunea noastra proprie si unica, prin ea se defineste exact rolul nostru.
Cele lalte for fi publicate in editia urmatoare.
Cu respect Pur_adevarul . Bafta !
